vineri, 23 ianuarie 2015

Iubeşte-te! Şi vezi ce se întâmplă!

Îmi amintesc un moment din copilărie, când mama se schimba de hainele cu care venise de la lucru în hainele de casă. De undeva de jos, de pe covor, mă uitam în sus la ea şi la cei 10-11 ani ai mei, m-am trezit gândindu-mă - " aşa se întâmplă cu femeile după ce devin mame". Se îngraşă, adică. Mama nu era grasă, dar, după cinci copii, corpul ei nu mai era cum fusese în prima tinereţe şi eu, copilul, trăiam atunci, aşa un fel de regret după supleţea pierdută a mamei. 
Am interiorizat acel regret şi l-am purtat după mine fără să-mi dau seama, lăsându-l să-mi devină o convingere de care nu am devenit conştientă decât de puţină vreme.

Mereu am fost convinsă că femeile care reuşesc, după naşterea copiilor, să redevină suple fie sunt excepţii, fie aleg o cale care pentru mine, cea comodă, este imposibil de urmat.
Am fost mulţi ani prinsă într-un fel de cerc vicios în care fie mă apuca ambiţia şi făceam eforturi să mă menţin în formă, să ţin dietă, să fac şi eu ceva să slăbesc, fie renunţam la toate şi reveneam la o mare iubire - mâncarea. Uneori vinovată, alteori fără să-mi mai pese. 
Până într-o zi, când am ajuns, în sfârşit, să-mi dau seama că, mai mult decât eforturile mele fizice, contează ce e în capul meu. Şi în sufletul meu. 

Mai ştiţi când m-am îndrăgostit eu de trupul meu? Cam de-atunci am început să înţeleg mai bine mecanismele prin care mă autosabotam. Şi primul pas spre schimbare a fost exact acel moment în care am ales să mă privesc cu iubire şi acceptare. Nu cu ruşine, nu cu vină, nu cu regret, nu cu stânjeneală, nu cu deznădejde. Cu IUBIRE! 
Să-mi spun că "mă iubesc şi mă accept aşa cum sunt" nu a însemnat să mă abandonez unei stări de delăsare şi să nu-mi mai pese de ceea ce se întâmplă cu mine. Nu. Când te iubeşti şi te accepţi aşa cum eşti, îţi dai voie să FII! Se redevii prezent în viaţa ta, în corpul tău, să-ţi iei puterea înapoi. 
Mi-am dat seama că încercările mele trecute erau toate sortite eşecului, pentru că erau făcute pentru ceilalţi, nu pentru mine. Voiam să mă încadrez în nişte tipare, doar de dragul tiparelor, nu pentru că eu m-aş fi simţit bine acolo.

Una din deciziile care m-a ajutat foarte mult a fost cea de a renunţa la cântar. Am decis că nişte cifre pe un cântar nu-mi dictează mie dispoziţia şi starea de bine, aşa că am încetat să mă mai cântăresc să văd - mi-s grasă, ori ba! M-am gândit că oricum ar fi, eu aleg să fiu frumoasă şi să-mi placă de mine.
Şi în loc să-mi privesc corpul cu respingere şi nemulţumire, am început să-l cinstesc, să-i fiu recunoscătoare şi să-i ascult nevoile - nu are mai multe nevoi decât un bebeluş - hrană, mişcare, curăţenie, contact cu natura şi afecţiune fără limite şi necondiţionată.

În fine, am sfârşit prin a face mişcare şi exerciţii fizice aproape zilnic, am devenit mai atentă la ce şi când mănânc şi am început să practic meditaţia. Dacă nu reuşesc de fiecare dată să mă ţin de program, mă iert, cu încrederea că sunt pe drumul cel bun şi merg mai departe.

Ceea ce s-a întâmplat, de fapt, a fost acea schimbare la nivelul conştiinţei - am ales în loc de vină, ruşine, nemulţumire - iubirea, acceptarea, compasiunea. Această schimbare a adus după ea şi altele într-un mod firesc, natural, fără zbatere şi fără încrâncenare.
Sunt fericită în pielea mea. Îmi place de mine.

Acesta este mesajul meu pentru oricine suferă într-un fel sau altul din cauza aspectului fizic şi e nemulţumit de corpul său: Iubeşte-te! Sincer, cu toată inima. Şi vezi ce se întâmplă!