luni, 14 iulie 2014

Cele mai mari realizări din viaţa mea


Nu! Nu sunt copiii. Nici nu au cum, pentru că nu sunt doar rezultatul alegerii mele şi viaţa lor nu a stat exclusiv in puterea mea. Viaţa vine din altă parte, de la Doamne-Doamne, de la Sursa vieţii. Eu sunt fericită că m-am născut femeie şi am putut să mă bucur de experienţa împlinitoare a maternităţii şi de privilegiul de-a fi mamă.
Dar nu-mi pot asuma meritul pentru o reuşită care a fost dependentă şi de alte condiţii decît propriile alegeri.
Soţul meu a spus că sigur trebuie să fie faptul că m-am căsătorit cu el. Şi da, este şi acesta dar, iarăşi, nu a fost doar decizia mea. Suntem doi cei care am ales. Aşa că nu mă pot lăuda nici cu asta (decît în sinea mea).

Cele mai mari realizări ale mele sunt două şi ambele au legătură cu o renunţare, sau mai degrabă cu o eliberare.
Prima se referă la momentul cînd am găsit resursele şi puterea de a mă elibera de sub dezastruosul viciu al fumatului. A fost o victorie de care nu pot înceta să mă bucur nici acum, la peste patru ani de cînd am reuşit. De-atunci viaţa mea a devenit din ce în ce mai luminoasă şi mai încîntătoare. Pe lîngă starea interioară de bine şi de bucurie că am reuşit, şi felul în care am fost priviţi de ceilalţi s-a schimbat şi ne-a crescut nivelul de autoapreciere şi de încredere. Cîştigînd aşa o bătălie, îţi dă o putere interioară de neimaginat. Aproape simţi cum îţi cresc aripile la loc.

marți, 1 iulie 2014

Azi m-am îndrăgostit de trupul meu


Da, de trupul meu cel imperfect şi atît de minunat în imperfecţiunea lui. Trupul meu pe care atîţia ani l-am ne-iubit, i-am căutat toate defectele, l-am învinovăţit pentru nereuşitele mele, l-am înfometat, apoi l-am intoxicat cu mîncare nesănătoasă, l-am ne-dormit, l-am abuzat în toate felurile...şi în timpul acesta el mi-a fost mereu alături, partener credincios care a aşteptat cu răbdare să mă deştept şi să-l iubesc.

Azi, pe cînd eram la duş, mă analizam iar, cum fac de obicei: "offf, oare cînd o să scap de burta asta multă şi lăsată? Şi picioarele ce groase îmi sunt...şi genunchii prea rotunzi şi plini...şi sînii s-au lăsat şi nu mai sunt supli ca altădată, şi braţele prea pline ...off, sunt de-a dreptul grasă, pielea mi se usucă" şi tot aşa...

(Da, ştiu, celor care spun despre mine că sunt aşa veselă şi optimistă tot timpul, o să le vină greu să creadă că şi eu am momente de felul acesta )