duminică, 16 martie 2014

Viaţa fără televizor


Zilele acestea am dat peste întrebarea unei viitoare mămici cu privire la poziţionarea pătuţului bebeluşului direct sub TV-ul suspendat pe perete.
Dincolo de aspectele legate de siguranţa fizică, ameninţată de eventuala desprindere a aparatului din perete, prea puţine au fost răspunsurile care vizau şi dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă a juniorului. Poate acest articol va aduce un plus de lumină celor care consideră că au copii perfect sănătoşi, deşi au privit televizorul zilnic de când sunt ei.
Şi aici tot despre asta se povesteşte.

M-am gândit să vă povestesc cum trăim noi fără TV în casă de aproape cinci ani. Da, chiar TRĂIM!
Aşa s-a întâmplat că la un moment dat apartamentul în care ne-am mutat nu avea televizor şi nici noi nu am mai cumpărat unul, preocupaţi fiind cu altele mai degrabă necesare.

Aşa că, fără telecomanda magică şi fără ecranul la care să privim, ne-am trezit seara stând pe canapea şi uitându-ne unul la altul. La început era tăcere. Apoi am început să povestim iar despre noi, despre visele noastre, despre nevoile noastre, despre copiii noştri, despre viaţa noastră. Am povestit frumos, ne-am redescoperit, am învatat să ne privim iar în suflete. Ne-am reîndrăgostit şi continuăm să o facem.

Apoi am reînceput să citim - daaa - să citim, cărţi! De pe vremea studenţiei nu-mi mai băgasem cu adevărat nasul în paginile unei cărţi, s-o adulmec, să o curtez, să o iau cu binişorul şi apoi să o devorez foaie cu foaie. Oau, ce sentiment!
Şi am descoperit că avem un covor magic care ne poate aduna pe toţi pe el şi ne poartă în lumi minunate, pline de poveşti impresionante cum nici la Disney nu găseşti.
Acolo pe covor am redevenit copii. Am reînvăţat să ne jucam, să inventam jocuri pentru noi şi pentru copiii noştri, jocuri pline de râsete, de descoperiri extraordinare, de iubire, de viaţă.
Am redescoperit natura şi felul frumos în care se transformă în fiecare anotimp. Plimbările lungi prin locuri noi şi vechi ne-au revelat lumi miraculoase pline de lumină, de culoare, de senzaţii vii, de vietăţi minunate, de oameni frumoşi,  şi, iarăşi, de viaţă.

Aşa am descoperit că fericirea există şi că o trăiesc în fiecare zi. Am învăţat că în viaţă se petrec şi lucruri minunate, nu doar tragediile şi dezastrele care se prezintă la TV şi care nu fac altceva decât să ne transmită ca viaţa e grea şi că nu avem nici o şansă la fericire.
Am mai deschis ocazional canale de tv online. Mi-am dat seama ca nu pierdeam nimic de la an la an - în fiecare an sunt inundaţii, în fiecare an iarna ne ia pe nepregătite şi câte un sat e înghiţit de zăpezi, în fiecare an vara e prea cald şi la bulgari e mai bine, oamenii mor în continuare în accidente tragice de maşină, politicienii fac în continuare circ, "vedetele" locale sunt în continuare modele negative pentru copiii noştri. Este un cerc continuu cu nimic nou în el şi am decis că nu ne mai dorim să facă parte din viaţa noastră.



Există viaţă după şi fără TV. Şi e frumoasă!
Uitându-mă înapoi, la viaţa de dinainte, îmi dau seama cât de mult timp ne ocupa TV-ul şi cât de mult suflet ne mânca.
Nimeni nu ma mai poate convinge ca nu e o influenţă negativă. Este!
Vechea zicere "prostim poporul cu televizorul" are acum pentru mine o semnificaţie pe care o înteleg.
Nu mai vrem să lăsăm televizorul să ne spună cum să ne trăim viaţa.
În nici un fel nu consider ca e o condiţie de îmbunătăţire a vieţii, ci, dimpotrivă, una de scădere a calităţii ei.
Aşa că răspunsul meu pentru cea care întreba ce să aleagă: copilul sau televizorul? este să arunce TV-ul cu toată încrederea că va trăi apoi o viaţă plină şi profund îmbogăţită.

Happy TV-free life!


Sursa foto: aici