miercuri, 19 martie 2014

A fi sau (mai bine) a nu fi şef?



Am citit zilele trecute un interviu  acordat de Eliade Rotariu revistei The Deal – prima revistă de business și dezvoltare personală pentru studenți din România. Eliade este unul din mentorii mei, omul de la care am învăţat aproape tot ce ştiu despre a fi manager - restul am învăţat practicând ceea ce am aflat la cursurile lui, am fost aproape la toate.
Mi-a atras atenţia definiţia dată managerului, mi-a plăcut termenul de conducător. 
Sursa foto: aici

"Toți vor să se facă șefi, dar nu toți știu ce îi așteaptă. Care sunt greutățile cele mai mari pe care le întâmpină un manager?
Managerul însuși e greutatea lui cea mai mare. Nu oamenii pe care îi conduce. Nici clienții nemulțumiți. Mie îmi place să folosesc în română cuvântul conducător, care e o combinație între leader și manager. E un om foarte echilibrat, care știe când să treacă din extrema de manager, unde știe să facă ordine în lucruri, în extrema emoțională de leadership, unde zice „Dă-le-ncolo de reguli, că, mai întâi de toate, suntem oameni.” E un om cu suflet, dar cu o verticalitate extraordinară, capabil să interacționeze cu tot felul de oameni și să-i inspire, făcându-i să își asume lucruri. Și asta e cel mai greu. Pentru că, dacă nu ești tu suficient de bun, de încrezător și motivat, n-ai cum să-i inspiri pe ceilalți. Ei sunt reflecția ta – să ții minte asta."

Managerul nu e o entitate separată, nu poate fi luat separat de echipa lui, ci e complet doar când îl raportezi la oamenii cu care lucrează. Oamenii lui sunt măsura lui ca manager. Oamenii sunt cei care îi aduc rezultate, dar numai daca el e un bun conducător.
Îmi place cum sună conducător pentru că mă duce cu gândul la o persoană care e atât de dedicată, încât reuşeşte să se conducă şi pe sine şi pe cei cu care lucrează, folosind deopotrivă şi sufletul şi ştiinţa. 

Voi lucraţi cu astfel de oameni?