miercuri, 24 iulie 2013

Mesajele continua

Bună dimineaţa,

Ieri am fost la un eveniment minunat care s-a numit De la depresie la entuziasm si fericire susţinut de Raluca Mureşan - psiholog și NLP coach, fondatoare a site-ului entuziasm.ro.
Am descoperit că nu sunt în depresie, ci că, dimpotrivă, sunt pe drumul cel bun spre entuziasm şi fericire.
Ba, mai mult, îmi trăiesc deja fericirea pentru că ştiu cum.
Ce a fost extraordinar în toată această experienţă este că am primit acelaşi mesaj ca cel de sâmbătă şi când am realizat asta m-am simţit de-a dreptul binecuvântată şi iubită.

Mesajul de sâmbătă a fost: Mânie+Nebunie+Iubire=reţeta fericirii
Mesajul de ieri: Hotarâre(care vine din Furie)+Entuziasm+Iubire=reţeta fericirii

Cum adică Mânie, Nebunie? E posibil să vă întrebaţi. 
Mânia împotriva lucrurilor care nu sunt bune, corecte în lumea din jur sau în tine - este primul pas spre schimbare. Atunci când nu eşti mulţumit de ceva din ceea ce faci - să te înfurii pe asta te duce în punctul în care devii hotărât să vrei altfel.
Nebunie=Entuziasm - ieri am aflat că entuziasm vine din greacă şi înseamnă "Dumnezeu din interior". Ce sens viu! 
Orice nouă hotărâre vine după ea cu entuziasmul de a te apuca de schimbare şi uneori simţi că e chiar puţină nebunie, când schimbarea este radicală
Cea mai importantă, însă, este IUBIREA - în toate trebuie să fie iubire. Orice e clădit cu iubire e durabil şi ne umple viaţa într-un fel în care nimic nu o poate face. Orice muncă, orice proiect trebuie făcute cu iubire.
Iubirea trebuie să înceapă cu noi înşine - mai întâi trebuie să ne iubim pe noi ca să-i putem iubi şi pe cei de lângă noi. 
Iubirea care pleacă din noi se întoarce ca un bumerang şi se revarsă peste noi ca un râu de lumină.

Acesta este, pe scurt, mesajul primit de mine. Poveştile au fost, în ambele cazuri, mai elaborate şi frumos redate. Eu mi-am luat din ele ce mi-a trebuit.

Primul pas este conectarea - fiţi conştienţi şi credeţi! Primim mesaje de peste tot!

Iubire şi lumină!