joi, 10 mai 2012

Panglica albastră


De cele mai multe ori în viaţă luăm de bun ceea ce avem fără să fim conştienţi de adevărata valoare a lucrurilor sau oamenilor care ne îmbogăţesc existenţa! De multe ori nu spunem un "Te iubesc" pentru că suntem convinşi că cel care ar trebui să-l primească ştie deja acest lucru, de multe ori nu spunem un "Îţi mulţumesc" pentru că, la fel, se subînţelege. Dar cât de mult din ceea ce simţim ajunge de fapt la destinatari? Uneori oamenii mor fără să ştie ce mult au însemnat pentru alţii.Mi-am dat seama de asta atunci când am ţinut pentru ultima dată mâna bunicului meu drag şi i-am spus cu o voce tremurândă "Te iubesc şi sper să-ţi fie bine acolo unde mergi!" - a fost prima şi ultima dată când i-am spus că-l iubesc!

A fost momentul în care mi-am dat seama că "Te iubesc" nu e o expresie de folosit doar în filmele americane, ci ar trebui să fie o expresie pe care fiecare dintre noi să o spunem zilnic tuturor celor pe care-i iubim! Să nu-i lăsăm să treacă pe lângă noi crezând că ei ştiu deja! Iubirea nu trebuie subînţeleasă, trebuie strigată în gura mare!

Vă las mai jos o povestioară emoţionantă, o lecţie de viaţă dacă vreţi, şi vă provoc să daţi mai departe o panglică albastră!

"O profesoară din New York s-a hotărât să-i onoreze pe toţi absolvenţii liceului, spunându-le însemnătatea pe care a avut-o fiecare dintre ei.
Ea l-a chemat pe fiecare elev în faţa clasei, pe rând. Întâi, i-a spus fiecăruia ce însemnatate a avut pentru ea şi pentru clasă. Apoi i-a dat fiecăruia o panglică albastră, imprimată cu litere aurii, pe care scria “Cine sunt eu contează (face diferenţa)!”
După aceea, profesoara a decis să realizeze un proiect al clasei, să vadă ce impact ar avea recunoaşterea asupra unei comunităţi.
I-a dat fiecărui student încă trei panglici şi i-a instruit să meargă şi să continue această ceremonie. Apoi trebuie ca ei să urmarească rezultatele, pentru a vedea cine a cinstit pe cine şi să comunice clasei peste o săptămână rezultatele.
Unul dintre băieţii din clasă s-a dus la un director junior dintr-o companie din apropiere şi l-a “premiat” pentru ca l-a ajutat cu planificarea carierei. I-a dat o panglică şi i-a pus-o pe cămaşă.
Apoi i-a mai dat două panglici şi i-a spus: “Facem un proiect de clasă pe tema recunoaşterii meritelor şi ne-ar plăcea să mergeţi să găsiţi pe cineva pe care să-l apreciaţi şi să-i daţi o panglică albastră.”
Mai târziu în acea zi, directorul junior s-a dus la şeful lui, care avea reputaţia de a fi un tip morocănos. I-a spus ca îl admiră cu-adevărat pentru că e un geniu creativ.
Şeful a părut foarte surprins. Directorul junior l-a intrebat dacă ar accepta în dar panglica albastră şi dacă îi permite să i-o pună în piept.
 Şeful lui a zis: “Ei bine, sigur.” Directorul junior a luat o panglică albastră şi a pus-o chiar pe sacoul şefului sau, deasupra inimii.
Apoi a întrebat, oferindu-i ultima panglică, “Vreţi să luaţi această panglică şi să o daţi altcuiva în semn de apreciere?
Adolescentul care mi-a dat-o are un proiect la şcoală şi vrem să ducem mai departe aceasta ceremonie a panglicilor albastre, să vedem cum afectează ea oamenii.”
In acea seară, şeful a venit acasă şi s-a aşezat împreună cu fiul său de 14 ani.
A spus: “Cel mai incredibil lucru mi s-a întâmplat astăzi.”
“Eram în biroul meu şi unul dintre angajaţii mei a intrat şi mi-a zis că mă admiră şi mi-a dat o panglică albastră pentru că sunt un geniu creativ. Imaginează-ţi! El crede că sunt un geniu creativ! Apoi mi-a pus în piept o panglică albastră pe care scrie “Cine sunt eu contează (face diferenţa)!“ Mi-a dat o altă panglică şi mi-a cerut să găsesc pe altcineva pe care îl apreciez. În timp ce mă întorceam acasă, am început să mă gândesc pe cine aş putea aprecia şi cui aş putea oferi această panglică şi m-am gândit la tine. Vreau să ştii că te apreciez pe tine. Zilele mele sunt confuze şi când vin acasă nu prea îţi dau atenţie. Ţip la tine pentru că nu iei note suficient de bune la şcoală şi pentru dormitorul tău dezordonat. În seara asta, am vrut doar să mă aşez aici şi, ei bine, doar să te fac să ştii că tu chiar contezi pentru mine. Alături de mama ta, tu eşti cea mai importantă persoană din viaţa mea. Eşti un puşti minunat şi te iubesc!”
Emoţionat, băiatul a izbucnit în hohote de plâns şi nu se mai putea opri. Întregul corp îi tremura.
S-a uitat la tatăl său şi i-a zis printre lacrimi: “Tată, astă-seară, mai devreme, stăteam în camera mea şi am scris o scrisoare pentru tine şi mama, explicându-vă de ce a trebuit să îmi iau viaţa şi vă rugam să mă iertaţi. Aveam de gând să mă sinucid în noaptea asta, după ce voi veţi fi adormit. Chiar am crezut că nu îţi pasă deloc, de nimic. Scrisoarea e sus. Nu cred că voi mai avea nevoie de ea.”
Tatăl său a urcat în camera băiatului şi a găsit o scrisoare sinceră plină de suferinţă şi durere.
Şeful s-a intors la lucru un om schimbat. Nu mai era un morocănos şi s-a asigurat ca toţi angajaţii lui află că într-adevăr contează (fac diferenţa).
Directorul junior a ajutat multi alţi oameni în planificarea carierei, unul fiind chiar fiul şefului său şi nu a uitat să le spună că fac diferenţa în viaţa lui. În plus, tânărul şi colegii săi de clasă au învăţat o lecţie valoroasă:

“Cine eşti CHIAR contează (face diferenţa)!”